Un sfert de veac pentru UDMR Satu Mare

Un sfert de veac pentru UDMR Satu Mare
Conducerea UDMR Satu Mare a organizat sâmbătă o şedinţă festivă la împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice. La eveniment au participat preşedintele UDMR la nivel naţional, Kelemen Hunor, președintele filialei județene,senatorul Pataki Csaba, președintele filialei municipale, deputatul Kereskenyi Gabor, dar și o serie de aleși locali, președinți de filiale comunale. Au mai fost prezenți Ștefan Ressler din partea Forumului Democrat German și Paul Dancu din partea Uniunii Slovacilor și Ucrainenilor. În deschiderea manifestării, la propunerea președintelui Pataki Csaba, cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria celor care au contribuit la înființarea UDMR Satu Mare, în urmă cu 25 de ani, sau au condus destinele comunității maghiare din județ, și nu mai există. În cuvântul său, Pataki Csaba a spus că UDMR este una dintre cele mai vechi organizații din Europa Centrală și de Est și că nu ar fi existat dacă nu s-ar fi ocupat și de probleme generale, pe lângă cele ale comunității maghiare. Liderul UDMR a subliniat că UDMR există în formula actuală datorită minorității maghiarilor și a nevoilor acestora pe care le reprezintă. A mai luat cuvântul şi preşedintele UDMR, Kelemen Honour, precum şi alţi membri ai formaţiunii politice. Tot cu această ocazie au fost înmânate premiile Fodor Istvan şi a fost prezentat un scurt moment muzical. Florin Dura
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble