Bătăi în care au fost implicate mai multe persoane şi soldate cu răniţi şi spitalizări au avut loc duminică seara în baruri din Decebal şi Baba Novac. Astfel, în jurul orei 18.20, poliţiştii Secţiei 3 Satu Mare au fost sesizaţi despre faptul că pe raza localităţii Decebal a avut loc un incident. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că la un bar din localitate între Ciprian T. şi Ionel B. a izbucnit un conflict spontan în timpul căruia primul i-ar fi aplicat celui de-al doilea mai multe lovituri cu pumnul la nivelul corpului. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare, însă nu a fost necesară rămânerea sub supraveghere medicală. Potrivit poliţiştilor, incidentul s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri mai vechi. Două ore mai târziu, poliţiştii din Ardud au fost sesizaţi despre faptul că la un local din Baba Novac a avut loc un scandal. Oamenii legii s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au stabilit că pe fondul consumului de alcool a intervenit un conflict spontan între mai multe persoane, astfel că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, le-ar fi aplicat numiţilor Daniel M. şi Marian O. lovituri cu pumnii şi picioarele la nivelul corpului. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate. Robert Marcus




















