Sute de elevi sătmăreni, alături de cadre didactice şi părinţi, au urmărit ieri exerciţiile demonstrative susținute de jandarmii sătmăreni în Piaţa 25 Octombrie. Între orele 10.00 şi 13.00, luptătorii Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare, sub comanda locotonent - colonelului Lorand Brad, au prezentat un spectaculos exerciţiu demonstrativ în cadrul proiectului educaţional “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Totul a debutat cu o paradă a câinilor de serviciu ai Jandarmeriei Satu Mare, angrenați ulterior în exerciţiul de interceptare a unor posibili suspecţi. După intervenția câinilor, luptătorii au reuşit să-i imobilizeze şi să-i reţină pe infractori. Demonstraţia de arte marţiale combinate a luptătorilor jandarmi, a fost pe placul celor prezenţi, fiind urmată de diferite exerciții de forță și spargeri de cărămizi. Grupa de Intervenţie Antiteroristă a oferit celor prezenţi câteva coborâri pe instalaţia tiroliană.
După prezentarea exercițiilor demonstrative, activitatea a fost organizată pe ateliere de prezentare a materialelor din dotarea Jandarmeriei Sătmărene, a trusei criminalistice, dar și ateliere de prezentare a unor aspecte teoretice legate de atribuţiile Jandarmeriei Sătmărene, dar și asupra carierei militare şi a posibilităţilor de a deveni jandarm. Florin Dura




















