Furtuna a făcut ravagii în judeţ

Furtuna a făcut ravagii în judeţ

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare au intervenit atât în cursul nopţii de joi spre vineri, cât şi ieri dimineaţa pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă generate de vântul puternic, în mai multe localităţi din judeţ. Vijelia, pornită în miezul nopţii, a cauzat ruperea mai multor ramuri groase de copaci, care au căzut peste clădiri şi au blocat mai multe drumuri naţionale, fapt ce a necesitat intervenţia promptă a pompierilor militari pentru degajarea acestora, se arată într-un comunicat de presă al ISU Satu Mare remis ieri redacţiei noastre.

De asemenea, serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au acţionat în municipiul Satu Mare, după ce vântul puternic a afectat mai multe acoperişuri ale unor imobile, iar de pe clădirile vechi s-au prăbuşit bucăţi de tencuială şi ţigle. Totodată, pompierii sătmăreni au intervenit în toate situaţiile, pentru eliberarea carosabilului, trotuarelor şi degajarea acoperişurilor distruse.

Meteorologii au emis ieri o serie de noi atenționări de cod galben de vânt puternic, valabile în 22 de județe din Transilvania, Oltenia și Moldova, printre care și în Satu Mare. Potrivit ANM, în județele Satu Mare, Cluj, Maramureș și Sălaj vântul urma să depășească la rafală 55-60 km/h, iar în celelalte județe aflate sub avertizare, vântul urma să atingă chiar 70 de km/h. Szasz Lorand

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble