International Dog Show îşi deschide porţile

International Dog Show îşi deschide porţile

Peste 700 de câini, reprezentând 136 de rase, aduşi din 18 țări, se vor întrece în acest sfârşit de săptămână la cea de-a 38-a ediție a „International Dog Show”. Concursul, organizat de Asociaţia Chinologică Română Satu Mare, va avea loc în incinta și parcarea Pieţei Agroalimentare Rex, situată în cartierul Micro 17. Competițiile vor fi arbitrate de arbitri internaționali din România, Ungaria, Belarus, Grecia, Macedonia, Ucraina, Slovacia, Croația, Polonia și Spania. Preţul unui bilet de intrare pentru vizitatori va fi de 10 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copii.

Cel mai de succes concurs din ţară Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi viceprimarul Radu Roca, alături de preşedintele Asociaţiei Chinologice Satu Mare, dr. Molnar Zsolt, şi preşedintele Colegiului de arbitri, Vasile Papp, au prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, stadiul pregătirilor. În cele două zile se vor întrece la Satu Mare peste 700 de câini din 136 de rase din Europa şi din Statele Unite ale Americii. “În anul 2013 şi 2014 a fost cea mai vizitată expoziţie din ţară. La expoziţia aceasta se poate obţine titlul de campion al României”, a declarat Molnar Zsolt. Mai mult, din câte se pare etapa campionatului organizată la Satu Mare este cea mai de succes din România. Concret, dacă la Bucureşti se adună circa 400-500 de persoane, iar la Cluj-Napoca se adună 1.100-1.200 de persoane, anul trecut la Satu Mare au participat peste 5.000 de persoane.

Circa cinci decenii de tradiţie Preşedintele Colegiului de arbitri, Vasile Papp, a declarat că Satu Mare are o veritabilă tradiţie în acest domeniu. “La Satu Mare din 1977 am început prima dată aceste expoziţii, este cea mai importantă din ţară la ora actuală, cea mai bine organizată, cea mai elegantă şi cu un nivel calitativ”, a spus Vasile Papp.

O reţetă de succes economic Primarul Dorel Coica a precizat că acest concurs este un mare câştig şi în plan economic pentru municipiul reşedinţă de judeţ, în condiţiile în care peste o mie de persoane vor însoţi câinii, iar aceştia au ocupat deja toate camerele de hotel din oraş. ”Vor fi cel puţin 1.000 de cetăţeni care vor însoţi aceşti câini, oameni care vor dormi, vor mânca, vor face cumpărături, vor alimenta în Satu Mare. Din punct de vedere economic este un lucru foarte bun, de asta Primăria sprijină astfel de evenimente pentru că aduc şi un venit pentru comercianţi”, a arătat Dorel Coica.

Participanţi din 18 ţări Câinii înscrişi la CACIB vin din 18 ţări: 316 din România, 172 din Ungaria, 48 din Ucraina, 47 din Polonia, 40 din Slovacia , 22 din Cehia, 7 din Rusia, 5 din Statele Unite ale Americii, 4 din Lituania, 4 din Serbia, 3 din Danemarca, 3 din Croaţia, 2 din Spania, 2 din Italia, 1 din Elveţia, 1 din Austria, 1 din Germania şi 1 din Israel.

Arbitrarea CAC 2015 începe sâmbătă, de la ora 09:00, iar pentru CACIB la ora 14:00. Best in Show-ul de sâmbătă va avea loc în jurul orei 17:30. Duminică de la ora 10:00 începe arbitrarea pentru CACIB – ziua 2, iar Best in Show-ul se va desfășura în jurul orei 15:00.

Un terranova a câştigat anul trecut Un terranova din Ungaria a devenit campion la competiţia de anul trecut la Satu Mare. Decizia a fost luată de arbitri din Rusia, Italia, Serbia, Germania, Austria, Ucraina, Ungaria şi România. La competiţia de anul trecut au fost înscrişi 2.228 de câini din mai mult de 160 de rase, din 24 de ţări, fiind înregistraţi participanţi şi de peste Ocean, respectiv din SUA sau Puerto Rico, acest fapt constituind un adevărat record pentru competiţia organizată la Satu Mare.

Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble