Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare au desfăşurat săptămâna trecută o acţiune tematică de control privind modul de respectare a prevederilor legale de către agenţii economici din industria alimentară. Astfel, comisarii au depistat mai multe nereguli, dintre care unele ar putea pune în pericol chiar şi viaţa consumatorilor.
Amenzi cu multe zerouri Controlul s-a desfăşurat la un număr de 12 operatori economici din reţeaua de comercializare şi distribuţie şi a cuprins operatorii economici atât din mediul urban cât şi din mediul rural. În urma controalelor au fost oprite definitiv de la comercializare 30 de kilograme de ciocolată, în valoare de 75 lei, şi temporar până la remedierea deficienţelor 196,1 kilograme produse alimentare, în valoare de 1.570 lei. Pentru deficienţele constatate s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 lei.
Deficienţe constatate Printre deficienţele constatate se numără lipsa de etichetare la produsul pulpe de pui la doi operatori economici din Satu Mare, lipsa denumirii produsului în limba română la fursecuri asortate, pască import, ouă de ciocolată şi figurine din ciocolată - import Ungaria - la doi operatori economici din Satu Mare, data durabilităţii minimale depăşite cu trei zile în cazul unor sortimente de ciocolată la un magazin din Micula, respectiv vitrină frigorifică defectă, nerespectarea temperaturii de păstrare la produse carne de porc şi ouă în Turţ şi Bixad.
Ciprian Bâtea




















