Potrivit raportului de activitate prezentat de Serviciul de Stare Civilă din cadrul municipiului Satu Mare, în cursul lunii martie numărul deceselor a fost egal cu cel al naşterilor. Astfel, în perioada analizată, la Serviciul de Stare Civilă au fost înregistrate 171 de naşteri şi tot atâtea decese. De asemenea, în acelaşi interval de timp au fost înregistrate 21 de căsătorii, 22 de divorţuri, precum şi cinci cereri de divorţ.
Documentul citat mai arată că în cursul lunii martie au mai fost înregistrate şapte declaraţii de recunoaştere a paternităţii şi încuviinţarea purtării numelui de familie date în faţa ofiţerului de stare civilă, precum şi două cereri de adopţie. Totodată, au mai fost depuse zece cereri pentru recompensare la împlinirea a 50 de ani de căsătorie şi trei pentru împlinirea a 60 de ani de căsătorie.
Din amenzi şi alte taxe, Serviciul de Stare Civilă a încasat peste 14.300 de lei, cei mai mulţi din amenzi pentru pierderea certificatelor de naştere (9.900 de lei), dar şi din taxe de divorţ (2.500 lei) şi taxe de căsătorie (1.100 de lei). Florin Dura




















