Municipiul Satu Mare şi operatorul regional de apă potabilă - Apaserv - s-au abonat la energie ieftină. Şi asta după ce la Bursa Bucureşti s-a adjudecat de RCS vânzarea de energie pentru Primăria Satu Mare în vederea alimentării sistemului de iluminat public. Inclusiv Apaservul a fost adjudecat recent, fiind semnat contractul de furnizare a energiei electrice pentru toate locaţiile furnizorului de apă.
Energie electrică la preţ mai mic Din următoarea perioadă, sistemul de iluminat public din Satu Mare va fi alimentat cu curent electric cumpărat de la RCS & RDS. Cu condiţia menţinerii celui mai scăzut preţ de pe piaţă – firma are toate şansele pe viitor să vândă electricitate tuturor instituţiilor şi consumatorilor gestionaţi de Primărie şi Consiliul local – şcoli, spitale, iluminat public, clădiri ale administraţiei publice, Administraţia Domeniului Public etc. Din câte se pare, schimbarea furnizorului se va face pe măsură ce expiră contractele în vigoare. Un alt client ţintit de RCS & RDS din cauza consumului anual mare este Compania de Apă Apaserv.
Precedent la Galaţi În cursul lunii februarie, Primăria Galaţi a marcat o premieră: în urma unei licitaţii desfăşurate pe Bursa de Mărfuri a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Galaţi a obţinut pentru energia electrică din sistemul public cel mai mic preţ obţinut la o tranzacţie pe bursă, oferta aparţinând RCS RDS. Cantitatea de energie cumpărată de Primăria Galaţi este de 9.700 MWh, pentru o perioadă de livrare de un an, în intervalul 1 martie 2015 – 29 februarie 2016.
Economiile făcute anual in urma semnării contractului de furnizare a energiei electrice se vor putea direcţiona spre alte investiţii .
Ciprian Bâtea




















