Deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a Târgului educațional al meseriilor a avut loc ieri, la Castelul Karolyi, în prezenţa a sute de viitori absolvenţi ai claselor a VIII-a. La deschiderea oficială a fost prezent inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Claudiu Mondici, care a declarat că asemenea evenimente sunt importante întrucât îi ajută pe tineri să ia deciziile corecte în privinţa viitorului lor. Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a apreciat iniţiativa învăţământului dual, preluat de învăţământul careian. Elevii care optează pentru învăţământul dual îşi însuşesc la şcoală noţiunile teoretice, în timp ce deprind tainele meseriei în unităţile de producţie partenere. Primarul Kovacs a adăugat, mai în glumă, mai în serios, că un meseriaş bine pregătit câştigă la încadrare mai mult decât un profesor debutant.
În Sala cavalerilor din Castelul Karolyi au fost amplasate standuri ale Liceului Tehnologic Simion Bărnuțiu și ale Liceului romano-catolic Josephus Calasantius, alături de agenți economici parteneri. Firmele Polipol, Contitech, Inedit, Rakoczi, Andi şi Steiger SRL au încercat să prezinte tot ceea ce elevii au învăţat în cadrul lor. Târgul educaţional al meseriilor poate fi vizitat până azi, la ora 16.00. Szasz Lorand




















