Poliţia caută să angajeze sute de persoane

Poliţia caută să angajeze sute de persoane

Îţi doreşti să devii poliţist? Ai peste 18 ani şi ai promovat examenul de bacalaureat? Ai un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate, iar în şcoală ai avut medii la purtare peste nota 8? Cunoşti foarte bine limba română scris şi vorbit şi ai cetăţenie română şi domiciliul în România? Ai capacitatea deplină de exerciţiu şi eşti declarat “apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic? Dacă răspunsul la întrebările de mai sus este “Da”, atunci ai şanse să îmbraci una din uniformele statului, cum ar fi cea de poliţist.

Astfel, tinerii sătmăreni care doresc să îmbrace uniforma de poliţist se pot înscrie la sesiunea de admitere 2015 la Academia de Poliţie “Al. I. Cuza” din capitală sau la şcolile postliceale din Câmpina şi Cluj-Napoca. Pentru învăţământul superior sunt disponibile peste 300 de locuri la specializările “Drept” şi “Ordine şi Siguranţă Publică”, iar în învăţământul postliceal sunt peste 510 locuri disponibile. “Poliţia Română informează că au început înscrierile în instituţiile de învăţământ proprii şi subordonate Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în instituţiile de învăţământ ale Serviciului Român de Informaţii care pregătesc specialişti pentru Ministerul Afacerilor Interne”, se precizează în comunicatul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare.

Pentru sesiunea de admitere 2015, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti au fost alocate 65 de locuri pentru specializarea “Drept” şi 250 de locuri pentru specializarea “Ordine şi Siguranţă Publică”, la care se adaugă încă 10 pentru minorităţi (5 locuri pentru romi, 3 locuri pentru maghiari şi 2 pentru alte minorităţi). La Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina sunt disponibile 505 locuri, din care 5 locuri pentru romi şi 3 pentru alte minorităţi, iar la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca sunt 125 de locuri, din care 5 pentru minorităţi. La Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” au fost alocate 10 locuri.

Cererile de înscriere la concursul de admitere pot fi primite până la data de 29.05.2015 pentru candidaţii care optează pentru admiterea la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti şi la Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” Bucureşti, şi până la 7.08.2015 pentru candidaţii la şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Datele limită până la care candidaţii vor depune la dosarul de recrutare toate documentele necesare, cu respectarea condiţiilor de organizare a concursului, sunt 12.06.2015 pentru instituţiile de învăţământ superior, iar pentru şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne este 21.08.2015. Pentru înscriere, candidaţii se vor prezenta cu cartea de identitate, iar cu această ocazie le vor fi înmânate adresele pentru examinarea medicală şi pentru obţinerea foii matricole de la liceul absolvit. Perioadele de desfăşurare, tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere în instituţia de învăţământ a Serviciului Român de Informaţii pot fi obţinute de pe site-ul acestei instituţii. La înscrierea la instituţiile de învăţământ pentru concursul de admitere participă candidaţii care au promovat evaluarea psihologică/psihotehnică şi au fost declaraţi “apt medical”.

Înscrierile se fac la Sediul Inspectoratului de Poliţie Satu Mare , strada A.I.Cuza nr. 5/A, în zilele lucrătoare , între orele 09.00-15.00. Informaţii suplimentare privind locurile propuse, condiţiile şi documentele de înscriere necesare pentru întocmirea dosarelor de candidat pot fi obţinute de la Serviciul Resurse Umane , telefon 0261-807777 interior 20230 şi pe site-urile www. academiadepolitie.ro, www.scoalapolitie.ro, www.scoalapolcj.ro, www.armyacademy.ro, www.mta.ro, www.animv.ro.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble