Zeci de echipaje din România, chemate să caute pierderile de apă

Zeci de echipaje din România, chemate  să caute pierderile de apă

Zeci de echipaje din 20 de oraşe ale României vor căuta, în perioada 13 - 15 mai, pierderile de apă de pe raza municipiului Satu Mare. Acţiunea va avea loc în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a concursului de detecţie a pierderilor de apă, competiţie organizată în acest an la Satu Mare. Directorul Apaserv Satu Mare, Dan Stegerean, a precizat că echipa din Satu Mare este campioana en-titre a competiţiei, după ce anul trecut a obţinut locul I la concursul organizat la Alba Iulia, devenind astfel un model de bune practici.

Primarul Coica, mândru de Apaserv Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, s-a declarat mândru de activitatea furnizorului de apă - Apaserv - societate pe care o consideră cea mai eficientă dintre toate entităţile aflate în subordinea Consiliului Local Satu Mare. “Avem cea mai bună societate din subordinea Primăriei. Mă gândesc la compania Apaserv, care anul trecut a câştigat premiul I la concursul de detectare a pierderilor de apă. Acest lucru este foarte important pentru că aţi văzut că se lucrează pe teritoriul municipiului. Mă bucur că suntem gazde în acest an al acestui mare concurs”, a spus Dorel Coica.

Pierderile de apă, ţinute sub control Directorul Apaserv, Dan Stegerean, a declarat că: “în municipiul Satu Mare, la această oră pierderile de apă sunt sub cota naţională de pierderi de apă, respectiv de 32-33%, care cuprinde şi apa meteorică şi pierderile tehnologice”. Conform aceleiaşi surse, reuşita a venit ca urmare a modernizării sistemului de detecţie a pierderilor de apă. “Vreau să vă spun că în momentul preluării mandatului, unul dintre obiectivele importante pentru noi, în sensul companiei, a fost acela de a pune la punct aparatura şi sistemul de detecţie a pierderilor de apă. Vreau să vă spun că sunt două laboratoare care au fost echipate şi reechipate cu toate elementele necesare pentru a pune la punct sistemul de detectare a pierderilor. După ce am pus la punct acest sistem, iată că anul trecut am devenit şi cei mai buni din România la capitolul detectării pierderilor de apă”, a mai spus Dan Stegerean.

Satu Mare, model de bune practici După ce a câştigat competiţia de anul trecut de la Alba Iulia, Apaserv-ului i-a venit sarcina de a organiza cea de-a VIII-a ediţie a concursului de detecţie a pierderilor de apă. La startul competiţiei s-au înscris 21 de echipe din 20 de municipii reşedinţă de judeţ - inclusiv capitala României. Concursul constă în patru probe diferite, care trebuie abordate de fiecare echipă în parte, condiţiile fiind similare celor de zi cu zi. Pentru fiecare probă se are la dispoziţie 30 de minute pentru a se detecta eventualele pierderi de apă şi a le indica pe hartă. Acolo unde cel puţin patru dintre echipe au indicat o pierdere pe o distanţă mai mică sau egală cu doi metri se vor face săpături pentru determinarea cu exactitate a locului defecţiunii. La concursul de anul trecut, Apaserv a reuşit să găsească toate defectele de pe traseele de concurs, având o eroare medie de 37 de centimetri faţă de locul defecţiunii.

Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble