Fermele de animale, deficitare la modernizare

Fermele de animale, deficitare la modernizare

Chiar dacă nu sunt înregistrate probleme deosebite în ceea ce le priveşte, fermele de animale din judeţul Satu Mare stau destul de prost la capitolul modernizare conform prevederilor Uniunii Europene. Cel puţin aceasta a fost concluzia trasă în urma vizitelor efectuate de reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare în aceste ferme, expuse ieri în cadrul unui simpozion organizat de Ziua Mondială a Mediului, desfăşurat la Casa Verde.

Directorul APM Satu Mare, Bekessy Elisabeta, a arătat, în cadrul simpozionului, la care au participat 28 de agenţi economici care au ca obiect de activitate creşterea animalelor în sistem industrial, că fermele din judeţ sunt totuşi curate. „Agenţii economici sătmăreni au achiziţionat acele grajduri de creştere a animalelor, le-au igienizat corespunzător, dar, din păcate, nu corespund întru totul cerinţelor europene în ceea ce priveşte dotarea acestora. Seminarul de azi l-am organizat tocmai pentru a discuta cu aceşti agenţi economici, de a le asculta păsurile şi propunerile”, a precizat Bekessy Elisabeta.

Cu toate acestea, directorul APM a arătat că în judeţ nu sunt consemnate probleme grave în ceea ce priveşte alinierea acestor ferme la cerinţele europene, cu excepţia a două-trei dintre ele care creează un disconfort olfactiv în jurul acestora.

Ideea de a vizita aceste ferme de creştere a animalelor a pornit de la dezastrul petrecut la începutul lunii martie când la o fermă din Livada au pierit mii de porci în urma unui incendiu de amploare. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble