Infrastructura de apă-canal din Tăşnad, în plină modernizare

Infrastructura de apă-canal din Tăşnad, în plină modernizare
MITRASCA-v

 

În cadrul master-planului implementat de operatorul regional Apaserv SA, infrastructura de apă-canal din oraşul Tăşnad se află în plin proces de modernizare. Valoarea totală a investiţiilor este de aproximativ 15 milioane de euro. La finalul lucrărilor, Primăria Tăşnad va demara un program de reabilitare a tuturor străzilor afectate de lucrări.

Investiţii de 15 milioane euro
În cadrul lucrărilor din cadrul master-planului implementat de Apaserv, în oraşul Tăşnad sunt realizaţi 20 de kilometri de reţea de canalizare nouă şi sunt schimbaţi şapte kilometri de reţea de apă potabilă. De asemenea, va fi construită o staţie de epurare modernă, valoarea investiţiei fiind de 3,5 milioane de euro. În plus, staţia de pompare a apei potabile va fi reabilitată integral. “Realizarea acestei investiţii va avea un impact major asupra calităţii vieţii locuitorilor oraşului Tăşnad. Aceştia vor avea la robinete apă curată, conform cerinţelor europene în domeniu. De asemenea, vor avea şi o canalizare de nivel european. Valoarea totală a investiţiei este de circa 15 milioane de euro”, ne-a declarat primarul Vasile Mitraşca.

Străzile afectate vor fi reabilitate
Lucrările la aceste investiţii în infrastructura de apă şi canalizare se desfăşoară pe mai multe străzi din oraş. “Aceste lucrări de amploare creează mult disconfort locuitorilor oraşului Tăşnad. Îi înţeleg, însă le cer să aibă răbdare, căci aceste investiţii sunt în beneficiul lor”, spune primarul Vasile Mitraşca. Acesta a adăugat că, după finalizarea lucrărilor la reţeaua de apă-canal, vor fi reabilitate toate străzile afectate. “Până nu se încheie lucrările la reţeaua de apă şi cea de canalizare nu putem să începem un program de reabilitare a străzilor. Însă toate străzile afectate de aceste lucrări vor intra într-un program de reabilitare”, ne-a declarat primarul Vasile Miraşca.
Szasz Lorand

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble