Sătmărenii vor avea posibilitatea ca începând de luni să testeze noul crossover Renault Kadjar. Acest lucru va fi posibil la reprezentanţa Dacia Renault din Satu Mare.
Renault confirmă, odată cu lansarea noului Kadjar, o dinamică puternică a planului de produs, dar şi viziunea asupra modelelor crossover. Cu noul Renault Kadjar, Renault continuă explorarea unui nou segment de piață (C), marcat de un ritm de creștere accelerat în ultimii ani și își completează gama de crossovere alături de Captur (segment B) și Koleos (segment D).
Autoturismul poate fi achiziţionat de la reprezentanţa Dacia-Renault Satu Mare la preţuri oscilând între 18.200 de euro şi 27.700 de euro. Renault Kadjar este disponibil cu trei motorizări: 1.200 centimetri cubi- 130 Cai putere, 1.500 centimetri cubi - 110 cai putere, şi 1.600 centimetri cubi - 130 cai putere. Noul crossover Renault Kadjar este disponibil cu tracțiune 4x4 sau 4x2, fiind proiectat să răspundă cerințelor clienților din segmentul din care face parte.
Demn de remarcat este şi faptul că autoturismul Renault Kadjar a fost proiectat de sătmăreanul Victor Sfiazof, un designer care lucrează de peste șapte ani pentru grupul francez. Un motiv în plus de mândrie pentru sătmăreni. Victor Sfiazof a desenat mașina care imită, în concepția sa, poziția de start a cunoscutului atlet jamaican Usain Bolt.
Renault Kadjar este disponibil la test drive pentru publicul larg, în rețeaua autorizată Renault, în cadrul acțiunii Porți Deschise. Sătmărenii sunt aşteptaţi ca, începând de luni, să facă un testdrive cu Renault Kadjar la reprezentanţa Dacia-Renault din Satu Mare.




















