Ultranaţionaliştii Pravîi Sektor, în slujba mafiei ţigărilor ucrainene

Ultranaţionaliştii Pravîi Sektor, în slujba mafiei ţigărilor ucrainene

Gazeta de Nord-Vest a arătat că, la nici 70 de kilometri de PTF Halmeu, în oraşul Mukacevo, a izbucnit sâmbătă un schimb de focuri între forţele de ordine ucrainene şi ultranaţionalişti din cadrul grupării Pravîi Sektor. Dezvăluirile apărute în presa maghiară, citând surse din Transcarpatia, arată că întregul conflict se datorează rivalităţii dintre doi parlamentari ce îşi dispută controlul asupra contrabandei cu ţigări. În timp ce unul apelează la ultranaţionaliştii de la Pravîi Sektor, pe care îi şi finanţează, celălalt se bazează pe poliţişti corupţi aflaţi pe statul său de plată.

Conflict între doi deputaţi Miza conflictului armat dintre combatanţii Pravîi Sektor şi forţele Poliţiei pare să fi fost controlul asupra activităţilor de contrabandă cu ţigări, trafic de droguri şi trafic de persoane. Potrivit informaţiilor publicate de portalul origo.hu din Ungaria, citând surse din Mukacevo, la originea conflictului ar sta rivalitatea dintre doi politicieni extrem de influenţi şi de bogaţi din Transcarpatia. Este vorba de parlamentarul Mihail Lanio, fost membru al Partidului Regiunilor, condus în trecut de Viktor Janukovics, şi de rivalul său, parlamentarul Viktor Baloga. Potrivit origo.hu, deşi au fost apropiaţi în politică şi în afaceri, cei doi parlamentari au devenit ulterior duşmani, disputându-şi controlul asupra afacerilor ilegale din regiune. Potrivit surselor citate de origo.hu, ultranaţionaliştii de la Pravîi Sektor ar fi fost angajaţi de Viktor Baloga, în timp ce Mihail Lanio se baza pe poliţişti corupţi, aflaţi pe statele sale de plată. Regiunea Transcarpatia a devenit placă turnantă pentru traficul de ţigări, învecinându-se cu România, Ungaria şi Slovacia. Oraşul Mukacevo a devenit un centru important al operaţiunilor de contrabandă, care generează anual venituri de milioane de dolari.

Luptă încheiată cu remiză Confruntarea forţelor de ordine ucrainene cu radicalii de la Pravîi Sektor s-a încheiat cu o remiză. După schimbul de focuri înregistrat sâmbătă la o cafenea din Mukacevo, unde parlamentarul Mihail Lanio s-a întâlnit cu militanţii Pravîi Sektor din Transcarpatia, ultranaţionaliştii susţin că poliţişti corupţi aflaţi în slujba lui Lanio ar fi apărut în zonă şi ar fi deschis focul împotriva lor, fiind nevoiţi să riposteze. Două persoane au fost ucise şi alte 16 rănite. De asemenea, ultranaţionaliştii au incendiat trei maşini ale poliţiştilor. Combatanţii Pravîi Sektor s-au retras în pădurile de lângă satul Lavki, situat în apropiere de Mukacevo. Forţele de ordine au încercuit zona însă nu au reuşit să dea de ultranaţionaliştii înarmaţi. Aceştia au reuşit să fugă prin munţi.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble