Cu ocazia Zilei Naționale a Belgiei, Direcția de Cultură a Municipiului Carei continuă proiectul inițiat anul trecut, intitulat „Zile Naționale ale Țărilor UE”. Ziua Naţională a Regatului Belgiei se sărbătorește la împlinirea a 184 de ani de la depunerea jurământului de fidelitate de către primul rege al Belgiei, Leopold I de Saxa-Coburg, faţă de Constituţia poporului belgian. Marți, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei, a fost expusă, pe un panou, o colecție de zece fotografii, care reprezintă personalități remarcabile ale culturii belgiene. Prin intermediul acestei acțiuni se dorește promovarea diversității culturale din țările Uniunii Europene. Fotografiile pot fi admirate de către vizitatori timp de o săptămână. Bogdan Tulbure




















