La nivelul judeţului Satu Mare a fost declanşată o amplă campanie de evaluare a pagubelor în agricultură produse de seceta pedologică. În acest sens au fost constituite două comisii de evaluare care vor verifica fiecare comună din judeţ. În cadrul unei şedinţe de informare, desfăşurate ieri în Sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean, prefectul Eugeniu Avram le-a solicitat secretarilor de primării să colaboreze cu reprezentanţii acestor comisii.
Culturi calamitate între 30 şi 100% La nivelul judeţului Satu Mare, procentul de calamitate a producţiilor agricule este cuprins, în medie, între 50 şi 60%. Potrivit celor afirmate de preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Satu Mare, Ioan Pop, în judeţ sunt culturi calamitate între 30 şi 100%.
Din ceea ce s-a verificat până acum, cele mai afectate zone sunt comunele Andrid, o parte din comuna Sanislău, o parte dintre terenurile agricole din jurul Careiului şi a Tăşnadului. „Zonele colinare şi nisipoase au fost cele mai afectate de această secetă. Ploile din acest an au fost foarte puţine, iar în aceste zone apa nu a putut fi reţinută în sol, astfel că aceste culturi au fost grav afectate de secetă”, a precizat Ioan Pop.
Două comisii de evaluare La nivelul judeţului Satu Mare au fost constituite două comisii de evaluare a pagubelor produse de secetă coordonate de Prefectură. Aceste comisii vor lua la pas fiecare comună din judeţ, ocazie cu care vor evalua pagubele atât pe culturi, cât şi pe unitate administrativ-teritorială. În baza constatărilor făcute în teren, vor fi întocmite procese verbale care vor servi fermierilor în cazul în care vor solicita despăgubiri. Secretarii primăriilor vor fi anunţaţi din timp despre sosirea acestor comisii în comune, iar prefectul Eugeniu Avram a solicitat, în cadrul şedinţei de informare de ieri, ca secretarii primăriilor să colaboreze cu reprezentanţii acestor comisii. „Îmi doresc o bună colaborare inter-instituţională. Solicit secretarilor de primării să colaboreze cu membrii acestor comisii, să-i ajute la elaborarea proceselor verbale şi, chiar dacă a fost depăşit programul de lucru, să stea cu aceştia până la plecarea lor”, a arătat prefectul Avram.
Trei modalităţi de despăgubire Tot cu această ocazie, prefectul Avram a arătat că există trei posibilităţi de despăgubire a fermierilor a căror culturi au fost calamitate. Una dintre acestea este reducerea impozitului agricol cu procentul de calamitate constatat de reprezentanţii comisiilor recent formate. A doua variantă ar fi fonduri pentru despăgubiri alocate de la bugetul de stat sau din partea Uniunii Europene. Cea de a treia ar fi despăgubiri acordate pentru situaţii de urgenţă.
De asemenea, pentru a nu fi penalizaţi de APIA, fermierii vor trebui să depună la sediul instituţiei procesul verbal de constatare a calamităţilor întocmit de comisia de verificare a acestora. „Ar fi bine ca fermierii să nu fie penalizaţi de APIA pentru că nu este vina lor că culturile lor au fost calamitate de secetă”, a mai spus prefectul Avram.
Florin Dura




















