Poliţiştii Secţiei Gherţa Mică au fost sesizaţi marţi prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe raza localităţii Valea Seacă, judeţul Satu Mare, o persoană ar fi fost agresată. Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au stabilit că pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri, Ioan C. ar fi agresat-o fizic pe soţia sa, în vârstă de 51 de ani. Nu a fost solicitată intervenţia personalului medical în acest caz. Poliţiştii din cadrul Secţiei Petreşti au fost sesizaţi miercuri prin apelul naţional unic de urgenţă 112, despre faptul că un tânăr ar fi fost agresat, pe raza localităţii Pişcolt, judeţul Satu Mare. Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri, Victor M. i-ar fi aplicat cumnatului său, în vârstă de 29 de ani, o lovitură cu pumnul în zona feţei. Victimei i-au fost acordate îngrijiri medicale de către echipajul din cadrul Spitalului Municipal Carei, dar aceasta a refuzat transportarea la unitatea medicală. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Robert Marcus




















