Investitori de top din judeţul Satu Mare

Investitori de top din judeţul Satu Mare

Şapte firme din judeţul Satu Mare se află în Top 20 a celor mai importante firme din zona de nord-vest a României, potrivit unui clasament întocmit de compania de consultanță RisCo.ro.

Prima dintre firmele sătmărene este firma care comercializează produselor auto, Autonet Import Satu Mare, care ocupă locul 6 al Top-ului companiilor. În anul 2014, cifra de afaceri a Autonet Import a fost de 806,7 milioane lei, o creştere de aproape 20%, cu 121,8 milioane lei comparativ cu anul 2013, iar profitul net al companiei a fost de 27,6 milioane lei, în creştere cu 33% comparativ cu valoarea din 2013. Locul 7 îi revine companiei Contitech Fluid Automotive din Satu Mare, firma ce în 2013 a ocupat locul X al aceluiaşi clasament. Cu un număr de 1.376 de angajaţi, cu 97 de persoane mai mult decât în 2013, şi cu o cifra de afaceri de 669,2 milioane lei, în creştere cu 68,6 milioane lei faţă de valoarea din 2013, această societate a înregistrat un profit de 68,5 milioane lei.

Unicarm ocupă o poziție mai jos decât în 2013 și ajunge pe locul 8, dar este primul producător din top deţinut de acţionari români, unde numărul de angajaţi a crescut de la 2.771 de persoane în 2013 la 2.831 în 2014. Poziţia 13 a clasamentului este ocupată de Zes Zollner Electronic din Satu Mare, care la finalul anului 2014 a raportat vânzări de 460,7 milioane lei şi un profit net de 44,01 milioane lei.

Electrolux Satu Mare ocupă poziția 14 în clasament. Firma a înregistrat o cifră de afaceri de 422,5 milioane lei, însă a avut o pierdere de 14,06 milioane lei. Sam Mills din Satu Mare este cea care ocupă locul 15 al acestui top. Compania de morărit a avut în 2014 o cifră de afaceri de 407,4 milioane lei şi un profit de 2,07 milioane lei.

La realizarea acestui clasament a fost luată în calcul cifra de afaceri raportată la finalul anului 2014. Bogdan Tulbure

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble