PATRU sătmăreni cu AVERI MARI au intrat în vizorul ANAF

PATRU sătmăreni cu AVERI MARI au intrat în vizorul ANAF
ANAF a făcut publică lista cu judeţele în care se află primele 313 persoane fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat. La nivelul județului Satu Mare, fiscul va verifica averile a patru persoane. Cele mai multe verificări ale averilor deţinute de persoanele fizice vor avea loc în: Ilfov (34), Bucureşti (31), Suceava (14), Buzău (10) şi Tulcea (10). La polul opus se situează judeţele Vaslui, cu două persoane fizice verificate, şi Dâmboviţa, Arad, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, respectiv Covasna, cu câte trei persoane. În judeţele Iaşi, Neamţ, Argeş, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi, Sibiu şi Harghita au fost selectate câte cinci persoane, iar în judeţele Botoşani, Giurgiu, Sălaj, Satu Mare şi Alba, ANAF a identificat câte patru persoane ale căror averi vor fi verificate. ANAF a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că a început programul de verificare a persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat. În prima etapă au fost selectate 313 dosare, de a căror verificare se ocupă 60 de inspectori.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble