ALCOOLUL şi URMĂRILE lui. Numărul INFRACŢIUNILOR cauzate de ALCOOL a CRESCUT

ALCOOLUL şi URMĂRILE lui. Numărul INFRACŢIUNILOR cauzate de ALCOOL  a CRESCUT
|||

Potrivit unui raport făcut de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, tendința de creștere a faptelor de violență, în special a lovirilor pe fondul consumului de alcool, a devenit tot mai evidentă în ultimele luni. Infracțiunile de loviri și alte violențe se situează, după furturi, pe locul 2 ca frecvență în spectrul infracțional al județului nostru.

Numărul de infracțiuni contra persoanei sesizate în județul nostru în primele 7 luni ale anului 2015 a crescut cu 28%, ajungând la un total de 943 de infracțiuni.

alcool2

În acest sens, IPJ Satu mare a lansat azi campania de prevenire Alcoolul și urmările lui, vizând conștientizarea cetățenilor față de implicațiile consumului de alcool din perspectivă medicală, socială și juridică, care se va desfăşura până în data de 15 octombrie.

alcool3

Publicul ţintă al campaniei îl reprezintă un număr de aproximativ 1.000 de tineri cu vârsta între 16-35 ani, în special din mediul rural.

alcool4

În cadrul campaniei vor fi organizate activități de informare în licee, în școli de șoferi, organizarea unei caravane de prevenire a faptelor comise pe fondul consumului de alcool în mediul rural, organizarea de evenimente publice vizând conștientizarea efectelor consumului abuziv de alcool. De asemenea, vor fi distribuite peste 3.000 de broșuri informative privind consecințele consumului de alcool.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble