AMENINŢAT cu PUŞCA pentru pământul său. Bărbatul a solicitat AJUTORUL Prefecturii

AMENINŢAT cu PUŞCA pentru pământul său. Bărbatul a solicitat AJUTORUL Prefecturii
||

pusca1

Un bărbat din localitatea Trip a cerut azi ajutorul Prefecturii pentru a putea intra pe terenul său cumpărat în urmă cu mai mulţi ani.

Ioan Toma a precizat azi, în cadrul audienţelor de la Prefectură, că în urmă cu câţiva ani a cumpărat un teren pe raza oraşului Livada dar nu a reuşit să-l întăbule din lipsa banilor.

Între timp, cât timp el a fost la muncă în străinătate, un alt cetăţean a pus mâna pe acel teren, reclamantul acuzând poliţia din Livada şi unii angajaţi din Primărie de complicitate.

Recent s-a întors în ţară şi a vrut să-şi vadă şi să-şi întăbuleze terenul, însă a fost ameninţat, după cum spunea chiar Ioan Toma, cu puşca de cel care pretinde acum că terenul este al său.

Considerându-se nedreptăţit, Ioan Toma, a cerut ajutorul Prefecturii Satu Mare pentru a-şi intra în drepturi pe acest teren. De asemenea, a afirmat că va merge în audienţă şi la şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Florentin Vlad.

pusca3

Prefectul a decis constituirea unei echipe care se va deplasa mâine dimineaţă la Primăria Livada pentru a se constata la faţa locului care este situaţia cu acel teren.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble