Ziua Limbilor Europene la Colegiul Tehnic “Unio-Traian Vuia”

Ziua Limbilor Europene la Colegiul Tehnic “Unio-Traian Vuia”

Pentru a marca Ziua Limbilor Europene, elevii Colegiului Tehnic „Unio - Traian Vuia”, coordonaţi de profesorii lor din catedra de Limbă şi comunicare, au luat parte la activităţi menite să încurajeze învăţarea limbilor străine. În deschiderea activităţii, directorul unităţii de învăţământ, prof. dr. Vlaicu Popescu, a vorbit despre importanţa cunoaşterii limbilor străine în context european şi a felicitat elevii pentru implicarea în această activitate.

Semnificaţia zilei de 26 septembrie a fost surprinsă de aceştia prin intermediul unei prezentări Power Point. A urmat un moment poetic, poezia „Dacă” de Rudyard Kipling fiind recitată în limbile română, maghiară, engleză, franceză, germană şi spaniolă. Elevii au avut ocazia să-şi testeze cunoştinţele, participând la concursul de cultură generală „Manuscrise, scriere, etimologie şi limbi străine”.

Juriul, format din prof. dr. Popescu Vlaicu, directorul colegiului, directorul adjunct Ciutan Adina şi responsabilul Comisiei diriginţilor, prof. Moldovan Claudia, i-a desemnat câştigători pe elevii Stan Ioana şi Varga Cristian. Locul al II-lea a fost ocupat de elevii clasei a IX-a A, în timp ce reprezentanţii claselor a XII-a A şi a IX-a C s-au clasat pe locul al III-lea. Bogdan Tulbure

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble