Doi şoferi s-au ales cu dosare penale

Poliţiştii Biroului Rutier Carei l-au depistat în trafic, vineri, în jurul orei 17.50, pe Gavril M., în vârstă de 54 ani, din Carei, în timp ce conducea pe Calea Armatei Române din Carei un autoturism marca Volkswagen, având o alcoolemie de 0,76 mg/l în aerul expirat, la testarea cu aparatul etilotest. De asemenea, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere şi este cercetat în stare de libertate sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală admisă.

Tot vineri, în jurul orei 22.30, poliţiştii Secţiei Rurale Satu Mare l-au identificat în trafic, pe DJ 194 B, în localitatea Agriş, pe Flaviu C., în vârstă de 23 ani, din Satu Mare, care a condus un autoturism marca Volkswagen, având dreptul de a conduce suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Robert Marcus

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble