
Gospodinele sătmărene sunt ocupate, în această perioadă, cu punerea murăturilor pentru iarnă. În această perioadă se face bulion sau ketchup, se pun la murat castraveţi, vinete, fasole şi murături combinate. În acest sens, pieţele sătmărene sunt pline atât de potenţiali cumpărători cât şi mulţi comercianţi.

În ceea ce priveşte preţurile, gospodinele spun că acestea sunt un pic prea mari şi că ar mai trebui reduse, mai ales pentru cei ce cumpără cantităţi mai mari de legume, în timp ce comercianţii spun că nu pot lăsa mai mult din preţ.
Astfel, ardeiii, fie ei capia sau cei normali, precum şi gogoşarii, costă 4,5 lei/kg, dar dacă se cumpără în cantităţi mai mari se poate negocia până la 2,5 lei/kg. Preţul vinetelor este cuprins între 1,5 şi 2,5 lei/kg, în funcţie de cantitatea cumpărată şi de calitate.

Pentru roşii, comercianţii cer între 4 şi 5 lei/kg, pentru castraveţi între 2 şi 2,5 lei/kg, iar pentru conopidă între 6 şi 7 lei/kg.

Kilogramul de păstăi de pus în borcan pe iarnă costă 10 lei, iar kilogramul de varză costă între 2,5 şi 3 lei.

Dacă unele gospodine se aprovizionează cu cele necesare din pieţe, altele preferă să se ducă direct la producători. Spun că de aici îşi aleg ce doresc, iar preţurile sunt mai mici.




















