Băut la volan, a intrat pe contrasens şi a provocat un accident grav

Băut la volan, a intrat pe contrasens şi a provocat un accident grav

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la faţa locului, joi, în jurul orei 21.30, la un accident de circulaţie produs pe raza localităţii Halmeu. Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că Istvan O., conducând un autoturism marca Volkswagen, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca Opel, condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 47 de ani.

În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului Opel, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul victimei rezultatul a fost negativ, iar în cazul lui Istvan O. a indicat o concentraţie de 1,23g/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble