Careian bătut şi tâlhărit de trei tineri din Ciumeşti

Poliţiştii de investigaţii criminale careieni au fost sesizaţi duminică, în jurul orei 5.00, de către un tânăr, în vârstă de 19 ani, care reclama faptul că în jurul orei 03.00, în timp ce se deplasa pe bulevardul 25 Octombrie din municipiul Carei, ar fi fost deposedat prin violenţă de bunurile care le avea asupra sa, de către trei persoane necunoscute.

Oamenii legii au demarat activităţi de identificare şi prindere a persoanelor bănuite de comiterea faptei sesizate. În cursul zilei de luni, munca lor a dat roade, iar cele trei persoane bănuite de comiterea faptei au fost identificate, fiind vorba despre trei tineri cu vârsta de 20, 16 şi respectiv 15 de ani, din localitatea Ciumeşti.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că Adam K. ar fi fost lovit cu pumnii la nivelul feţei de către cei trei tineri, care i-ar fi sustras cu forţa telefonul mobil, marca Huawei şi portmoneul, care conţinea bani şi carduri bancare.

Doi dintre tineri, respectiv cel de 20 şi cel de 16 ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, cu propunerile legale care se impun în acest caz. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. Robert Marcus

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble