Festival tradiţional gastronomic la Satu Mare

Festival tradiţional gastronomic la Satu Mare

Când vorbim de bucătăria românească, sarmalele sunt cu siguranță prima mâncare tradițională la care ne gândim. Conducerea restaurantului Moara cu Noroc din municipiul Satu Mare a dorit să demonstreze că sarmalele nu sunt doar foarte gustoase ci sunt și preparate culinare extrem de versatile, așa că i-a invitat vineri seara pe sătmăreni la un adevărat festin, în care felul principal de mâncare au fost sarmalele, cu varză dulce sau acră, în frunze de viță de vie, cu carne de porc, vită sau piept de pui sau cu ciuperci, păsat și arpacaș.

Iar sătmărenii nu s-au lăsat mult rugați și au așteptat la rând mai ales că au vrut să guste din fiecare sortiment pregătit de bucătar. Participanții la festival nu s-au putut opri la o singură porție, așa că și-au umplut farfuriile de mai multe ori. Asociate cu mămăliguță, smântână și ardei iuți, gustul sarmalelor i-a cucerit rapid pe gurmanzi. Nu este pentru prima dată când restaurantul le propune sătmărenilor o incursiune în bucătăria românească pentru a demonstra cât de gustoase sunt preparatele noastre culinare. Săptămâna trecută a fost organizat şi un festival al clătitelor, în care participanţii au putut degusta peste 20 de feluri de preparate. Iar astfel de evenimente vor continua, susţin organizatorii. Silvia Spanciu

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble