LEI, TIGRI şi alte animale au INVADAT SĂTMARUL. Circ pentru SĂTMĂRENI

LEI, TIGRI şi alte animale au INVADAT SĂTMARUL. Circ pentru SĂTMĂRENI
|||||

Lei, tigri, lame, cămile, dromaderi, un iac, zebu, cai şi ponei au invadat oraşul centrul Sătmarului şi se pregătesc să le ofere sătmărenilor un spectacol de circ pe cinste.

circ2

De departe, leul Sultan este, şi în acest caz, regele animalelor care au ajuns la Satu Mare cu Circul Las Vegas.

circ3

De asemenea, odată cu circul, la Satu Mare au ajuns şi doi trigi bengalezi, Cezar şi Aron, dar şi tigrul siberian Angel.

circ4

Sara, un pui de leu de doar patru ani şi jumătate este prinţesa, la propriu, a tuturor animalelor ajunse în oraşul de pe Someş.

circ5

Aceste animale vor sta la Satu Mare până marţi, inclusiv, iar sătmărenii le vor putea vedea, alături de alte numere, în spectacolul de circ care vor avea loc sâmbătă şi duminică, între orele 15.00 şi 18.00, precum şi luni şi marţi, de la ora 18.00.

Potrivit celor spuse de organizatorul Emoke Hriţcu, dresorul Cezar va prezenta un număr de resaj de animale premiat la Monte Carlo, când se va prezenta în faţa publicului cu leul Sultan şi cei trei tigri în acelaşi timp, spectacol rar întâlnit în lume.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble