Pentru PRIMA dată la SATU MARE. Elevii s-au arătat foarte INTERESAŢI

Pentru PRIMA dată la SATU MARE. Elevii s-au arătat foarte INTERESAŢI
||

Pentru prima dată, elevii de la Şcoala Gimnazială „Grigore Mosil” au putut privi bolta cerească într-un planetariu mobil adus la Satu Mare de Asociaţia Astronomică „Pluto” din Cluj Napoca.

Acesta a fost amenajat în sala de sport a şcolii, iar directorul Claudiu Mondici a arătat că elevii s-au arătat foarte interesaţi de planetariu. „Din câte ştiu eu, se întâmplă pentru prima dată ca un planetariu mobil să fie adus la Satu Mare. Elevii şcolii noastre s-au arătat foarte interesaţi de acesta, astfel că din cei 750 de copii, 650 şi-au exprimat dorinţa de a intra în planetariu”, a precizat Mondici.

planetariu2

Înainte de a intra, reprezentantul Asociaţiei, Adrian Filpişan, i-a pregătit pe copii. „Tema acestui planetariu este cum priveau străbunii noştri stelele. Noaptea, aceştia urmăreau cerul şi au început să delimiteze constelaţiile. Din păcate, în zilele noastre copii nu prea au prile3jul de a vedea stelele pe cer, mai ales cei care locuiesc în oraşele mari. Vrem să le oferim elevilor sătmăreni această bucurie în planetariul nostru”, a spus acesta.

planetariu3

Din păcate, însă, planetariul nu a stat decât o singură zi la Satu Mare. Azi se va afla la Carei, fiind amenajat la Centrul Cultural.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble