Accident grav pe strada Bujorului

Accident grav pe strada Bujorului
||||||

acci1

Un grav accident de circulaţie s-a produs ieri dimineaţă, în jurul orei 9.15, la intersecţia străzilor Bujorului cu Martirilor Deportaţi, în apropierea sediului Poliţiei de Frontieră. În urma evenimentului rutier, patru victime au ajuns la Spitalul Judeţean.

Potrivit martorilor oculari, şoferul unui autoturism marca Audi, care venea pe strada Martirilor Deportaţi, dinspre Piaţa Mare spre bulevardul Transilvaniei, nu a acordat prioritate unui autoturism VW care cobora de pe podul Golescu pe strada Bujorului, iar la intersecţia celor două străzi autoturismele s-au ciocnit. În urma impactului, autoturismul Audi a fost proiectat într-un alt autoturism Volvo, parcat regulamentar, care, la rândul său, a lovit un alt autoturism Dacia.

La scurt timp, la faţa locului au sosit două ambulanţe SMURD şi o autospecială de descarcerare, însă nu a fost necesară intervenţia ultimei. În urma impactului, patru persoane au fost rănite. După ce paramedicii de la SMURD le-au acordat victimelor primul ajutor, acestea au fost transportate la Urgenţe.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, a afirmat că starea celor patru pacienţi este stabilă. Au suferit diferite contuzii, iar victimele au fost supuse unor investigaţii medicale. Una dintre paciente a împlinit chiar ieri vârsta de 18 ani.

acci3

acci5

acci4

acci6

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble