Având în vedere numărul mare de şomeri cu vârste de peste 55 de ani existenţi în judeţul nostru, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare implementează, la nivel judeţean, proiectul strategic “Fii activ la orice vârstă!”. Proiectul a fost lansat ieri în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul instituţiei.
Peste 550 de şomeri de peste 55 de ani Conform celor precizate de directorul AJOFM Satu Mare, Simona Derşidan, rata şomajului în judeţ este de 3,63%. Cu alte cuvinte, sunt înregistraţi 5.670 de şomeri din care 606 sunt indemnizaţi, restul fiind neindemnizaţi.
Din numărul total de şomeri, 555 sunt persoane de peste 55 de ani, reprezentând un procent de 9,7%. Aproape jumătate dintre şomerii care fac parte din această categorie de vârstă, adică 207, sunt femei.
Importanţa conceptului de îmbătrânire activă În acest context, AJOFM Satu Mare implementează, la nivelul judeţului, proiectul strategic “Fii activ la orice vârstă!”, al cărui beneficiar este Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit motivaţiei de implementare, şomerii peste 55 de ani se confruntă cu reale probleme în identificarea și ocuparea unui loc de muncă, principale cauze fiind reticența angajatorilor care nu manifestă suficientă încredere în abilitățile acestor persoane de a face față cerințelor posturilor puse la dispoziție, interesul scăzut al șomerilor peste 55 ani de a-și căuta activ și perseverent un nou loc de muncă, în țara noastră nu există o mentalitate proactivă în ceea ce privește necesitatea prelungirii vieții active, oamenii nefiind conștienți de beneficiile unui astfel de demers, iar toate datele statistice, precum și prognozele pentru anii următori, relevă faptul că populația lumii îmbătrânește într-un ritm alarmant, fapt ce conduce la necesitatea impunerii unor măsuri socio-economice care să vină în sprijinul acestei categorii de persoane. “Obiectivele acestui proiect sunt, pe de o parte, conştientizarea clienţilor Serviciului Public de Ocupare, şomeri peste 55 de ani şi angajatori, cu privire la importanţa conceptului de îmbătrânire activă pe piaţa muncii, iar pe de altă parte, oferirea de instrumente informative, necesare structurilor teritoriale ale serviciului pentru a putea asigura servicii personalizate. Pentru atingerea acestor obiective, suntem implicaţi, ca şi instituţie, în desfăşurarea unei campanii de comunicare la nivel naţional desfăşurată pe toate canalele media şi care are scopul de a contribui la demararea procesului de conştientizare a importanţei prelungirii vieţii active în rândul persoanelor peste 55 de ani, dar şi în rândul angajatorilor”, a precizat directorul AJOFM Satu Mare, Simona Derşidan.
După părerea sa, este foarte important pentru orice agenţie de ocupare, în calitate de mediator între persoanele neocupate peste 55 de ani şi angajatori, să facă toate demersurile necesare în vederea facilitării încadrării pe piaţa muncii a acestei categorii vulnerabile, cu atât mai mult cu cât datele statistice arată că în viitorul apropiat populaţia vârstnică va atinge un procent îngrijorător. “De altfel, prin participarea la această campanie de comunicare, dorim să facem şi un prim pas în schimbarea de mentalitate în ceea ce priveşte fenomenul de îmbătrânire activă, şi implicit de prelungire a vieţii active”, a mai spus Simona Derşidan.
Patroni reticenţi Tot cu aceeaşi ocazie, şeful Compartimentului monitorizare proiecte din cadrul AJOFM Satu Mare, Ana Rogojan, a arătat că la nivelul judeţului Satu Mare a fost efectuat un studiu la care au participat şomerii de peste 55 de ani şi circa 50 de angajatori. Potrivit acestuia, 60% dintre şomerii care fac parte din această categorie de vârstă s-au plâns că nu-şi găsesc un loc de muncă pe măsura pregătirii lor profesionale. Pe de altă parte, angajatorii spun că persoanele de această vârstă se adaptează mult mai greu la noile tehnologii de muncă, de aici şi reticenţa acestora de a-i angaja.
Proiectul implementat la Satu Mare are o durată de 18 luni și un buget total de peste 13 milioane de lei.
Florin Dura




















