CONTROALE la SÂNGE în BARURI şi DISCOTECI. Prefectul AVRAM cere IMPLICARE MAXIMĂ

CONTROALE la SÂNGE în BARURI şi DISCOTECI. Prefectul AVRAM cere IMPLICARE MAXIMĂ

Prefectul Eugeniu Avram le-a cerut azi şefilor de instituţii publice din judeţul Satu Mare să îşi exercite la maxim atribuţiile ce le revin, astfel încât să preîntâmpine orice situaţie precum cea petrecută în Bucureşti.

"Să vă revizuiţi procedura de lucru, astfel încât să fie identificabilă cu responsabilitatea individuală. Unde sunt probleme majore vă rog să nu ezitaţi să suspendaţi activitatea sau chiar să închideţi definitiv. Nu vreau să se dea doar amenzi şi atât. Vreau măsuri proactive, să se urmărească situaţia până la capăt, astfel încât legislaţia să fie respectată. Le cer funcţionarilor publici să îşi respecte jurământul depus în faţa naţiunii. După cum am spus şi atunci când mi-am preluat mandatul, eu sunt prietenul oamenilor corecţi. Mai bine să exagerăm acum pozitiv pentru a preîntâmpina orice situaţie neplăcută.

Mai mult, Eugeniu Avram i-a atenţionat pe funcţionarii publici să nu se facă că nu văd anumite nereguli, ci să le sesizeze organelor abilitate.
"Aştept de la dumneavoastră o colaborare instituţională perfectă. Dacă aveţi informaţii cu privire la unele nereguli, dar nu sunt de competenţa dumneavoastră, nu vă faceţi că nu le vedeţi. Vă rog să le sesizaţi instituţiilor abilitate.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble