Incendiu în Centrul Vechi al Sătmarului

Incendiu în Centrul Vechi al Sătmarului
|||||
ince1

Un incendiu de proporţii a izbucnit azi în curtea unui imobil de pe Calea Traian, colţ cu strada Corvinilor.

ince2

Pompierii sătmăreni au fost solicitaţă, în jurul orei 14.50, să intervină pentru stingerea acestuia. Au intervenit de urgenţă cu două autospeciale de stingere a incendiilor cu spumă şi apă şi după circa o jumătate de oră focul a fost stins.

ince3

Incendiul putea produce şi victime doarece în curtea locuinţei care ardea au fost suprinse o femeie şi o fetiţă, care au fost salvate, în cele din urmă de pompieri.Imobilul unde s-a declanşat incendiul a fost ocupat abuziv, de aproape 10 ani de mai multe familii de oameni ai străzii. Potrivit unuia dintre aceştia, se pare că în casă trăiau nu mai puţin de opt persoane, din care şi cel puţin doi copii.

ince5

Locuitorii din zonă au făcut în mai multe rânduri apel la autorităţi că în imobilul respectiv locuiesc oameni fără forme legale, dar nu a fost luată nicio decizie.

ince6

Incendiul de ieri a distrus imobilul în proporţie de 70-80% şi nu mai poate fi folosit în această stare. Potrivit purtătorului de cuvânt, focul a izbucnit de la o sobă din care a căzut jar pe materiale combustibile (hârtie, textile), iar incendiul se putea propaga şi la blocurile, recent reabilitate şi izolate termic cu poliestern. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble