Intrarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare are acum o faţă nouă. Este una cât se poată de modernă şi dispune de o serie de facilităţi, la fel ca a unui spital din Occident.

Practic, holul este altfel amenajat prin demolarea unor pereţi despărţitori, demolarea unor parapeţi de zidărie, fără a se afecta structura de rezistenţă a construcţiei existente.

A fost realizată o extindere a intrării prin realizarea unei copertine pentru protejarea accesului şi extinderea holului şi crearea unui spaţiu comercial. Concret, aici va exista o sală de aşteptare cu 24 de locuri, un bufet de incintă unde vor putea fi servite gustări, băuturi răcoritoare, cafea, care va fi dotat cu cinci mese de tip fast-food. Totodată, va mai fi realizat şi un spaţiu comercial.

Tot în cadrul lucrărilor de modernizare va realizat şi un fişier şi grupuri sanitare pentru bărbaţi şi femei.

Lucrarea este finanţată integral de Consiliul Judeţean, iar ideea estetică a noii porţi de intrare în spital a fost a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Govor, după o intrare similară a unui spital din Austria.

Lucrările urmează să fie finalizate până la sfârşitul acestei luni când se va face recepţia acestora.

Totodată, a fost modernizat şi heliportul din curtea spitalului, urmând ca în scurt timp să fie reabilitate şi parcările.




















