Peste 11 mii de sătmăreni suferă de diabet

Peste 11 mii de sătmăreni suferă de diabet

Sute de sătmăreni şi-au măsurat ieri glicemia dar şi-au făcut şi alte analize medicale în cadrul unei acţiuni organizate la Casa de Cultură de Clubul Lions, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Spitalul Judeţean de Urgenţă. Potrivit medicilor specialişti, în judeţul Satu Mare peste 11 mii de persoane suferă de diabet, iar incidenţa bolilor vasculare este în creştere.

Peste o mie de cazuri noi anual La nivelul judeţului Satu Mare sunt înregistraţi, în momentul de faţă, peste 11 mii de sătmăreni care suferă de diabet. Potrivit şefului Secţiei de Diabetologie a Spitalului Judeţean, dr. Iosif Szilagyi, anual sunt înregistrate circa o mie de noi cazuri. În acest context, Clubul Lions, în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, a organizat ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, o amplă acţiune prin care sătmărenii şi-au putut măsura glicemia.

Cei care s-au prezentat la această acţiune au fost măsuraţi, cântăriţi, li s-a luat tensiunea arterială, li s-au luat probe de sânge pentru măsurarea glicemiei şi pentru alte analize medicale. “Atât incidenţa diabetului cât şi a bolilor cardio-vasculare este în creştere în judeţ. De aceea, aceste acţiuni sunt binevenite pentru că boala poate fi depistată repede şi poate fi tratată mai uşor. Sunt foarte mulţi sătmăreni care nici nu ştiu că suferă de diabet”, a mai spus medicul Iosif Szilagyi.

O acţiune complexă Preşedintele Clubului Lions Satu Mare, Nicolae Manea, a afirmat că acţiunea de ieri a fost cea mai completă acţiune de acest fel dintre cele 15 organizate până în prezent la Satu Mare. “Ne bucură faptul că autorităţile judeţene au sprijinit această acţiune, care a fost cea mai complexă dintre cele organizate până acum. Dacă vom primi sprijin şi în continuare, astfel de manifestări vor mai fi organizate la Carei, Tăşnad şi Negreşti-Oaş”, a mai spus Nicolae Manea.

În folosul sătmărenilor Cuvinte de apreciere şi felicitări pentru organizatori a transmis şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, prezent la eveniment. “Este un proiect extrem de important pentru cetăţenii judeţului Satu Mare, cu atât mai mult cu cât incidenţa diabetului este în creştere la nivelul judeţului nostru. Acţiunea are ca principal scop conştientizarea populaţiei cu privire la gravitatea acestei boli”, a spus Adrian Ştef, care i-a felicitat atât pe reprezentanţii Clubului Lions cât şi pe reprezentanţii Spitalului Judeţean pentru organizarea acestei manifestări.

Managerul Spitalului Judeţean, Marcela Papici, a arătat că instituţia medicală a asigurat suportul tehnic pentru desfăşurarea acţiunii. “Acţiunea se înscrie în lista unor activităţi ce se desfăşoară în orice societate civilizată. Este mai uşor să previi apariţia unei boli decât să o tratezi. Spitalul Judeţean a asigurat suportul tehnic al acestei acţiuni care, după părerea noastră, este în folosul tuturor cetăţenilor judeţului Satu Mare”, a mai spus Marcela Papici.

Acţiunea de măsurare a glicemiei s-a desfăşurat pe parcursul întregii zile de ieri, sute de persoane venind aici pentru a-şi face analizele medicale oferite gratuit în cadrul acesteia.

Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble