După ce s-au anunţat controale la sânge din partea pompierilor, reprezentanţii firmelor - indiferent de profilul de activitate - au intrat în fibrilaţie. Chiar dacă ştiau că nu au nevoie de autorizaţii speciale PSI (de securitate la incendiu), aceştia au luat cu asalt firmele de consultanţă în domeniu. Practic, specialiştii susţin că nu mai fac faţă acestei situaţii, fiind nevoiţi chiar să îşi închidă telefoanele pentru că nu mai pot prelua noi comenzi.
Telefoane încinse şi nervi întinşi la maxim În municipiul Satu Mare există două persoane autorizate să intermedieze documentaţia pentru obţinerea avizelor PSI. Acestea au confirmat faptul că cererea a explodat efectiv şi că de abia mai fac faţă la comenzi. Dacă unele persoane sună doar să se intereseze dacă au nevoie de avize PSI, alte persoane insistă să le obţină chiar dacă potrivit legii nu ar avea nevoie de acestea. Pe principiul, paza bună trece primejdia rea. Pe cale de consecinţă, pur şi simplu persoanele autorizate nu mai fac faţă puhoiului de cereri şi fac apel la calm şi la înţelegere. Ce spune legea Obţinerea avizului şi/sau a autorizaţiei de securitate la incendiu este necesară înainte de începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi instalaţii tehnologice noi, dezvoltarea, modernizarea sau schimbarea destinaţiei construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice existente, respectiv punerea în funcţiune a construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice.
Obligaţia solicitării şi obţinerii avizelor şi/sau a autorizaţiilor de securitate la incendiu revine persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, beneficiarului investiţiei.
Diferenţa între avize şi autorizaţii Avizele de securitate la incendiu sunt actele emise de către inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentaţiile tehnice ale lucrărilor de construcţii, pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu - a construcţiilor, instalaţiilor şi a altor amenajări. Autorizaţiile de securitate la incendiu sunt actele administrative emise de către inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinţei esenţiale - securitate la incendiu - la construcţii, instalaţii şi alte amenajări.
Când se emit avize de securitate la incendiu? Avizele de securitate la incendiu se emit când sunt solicitate prin certificatele de urbanism în vederea emiterii autorizaţiilor de construire, pentru lucrările de schimbare a destinaţiei şi/sau de modernizare la construcţii şi amenajări existente, care nu necesită autorizaţii de construire. Avizele se mai emit pentru amplasarea construcţiilor în interiorul parcelelor şi asigurarea posibilităţilor de acces la drumurile publice, în cazul sistemelor, lucrărilor şi reţelelor de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor în localităţi, platforme şi parcuri industriale, respectiv în cazul lucrărilor noi, modificărilor şi modernizărilor instalaţiilor de stingere cu apă, detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu la clădiri existente.
Florin Dura




















