
Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din clubul Colectiv arată 30 de persoane decedate şi alte 146 de persoane internate, la ora închiderii ediţiei, în spitalele din Capitală.
Vineri seară, clubul Colectiv găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album - “Mantras of war”. Printre cele 30 de persoane decedate se află şi doi dintre membrii trupei, şi anume chitaristul Vlad Ţelea şi chitaristul Mihai Alexandru. În momentul producerii tragediei, în clubul Colectiv se afla şi olimpicul sătmărean Andrei Bud. Acesta a scăpat cu viaţă, alegându-se cu arsuri la nivelul ambelor mâini.
Tragedia din clubul Colectiv Martori aflaţi în club au declarat pentru Mediafax că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăţi din plafon, care era capitonat şi el cu burete antifonic, s-au desprins şi au căzut peste oameni.
Potrivit celor aflaţi la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250-300 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creându-se busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la declanşarea incendiului.
Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator. Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta “ieşind în valuri” pe uşa de la intrare.
Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv spune că patronii localului au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era ”prea scump”, el susţinând că o astfel de lucrare se face în mod normal ”pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect”, care însă nu a existat. El a precizat că tot tavanul a fost acoperit cu acel tip de material, care este rezistent doar la căldură, nu şi la foc.

Negreşteanul Andrei Bud a scăpat cu viaţă În momentul producerii tragediei, în Clubul Colectiv se afla şi olimpicul sătmărean Andrei Bud. Acesta a scăpat cu viaţă, alegându-se cu arsuri la nivelul ambelor mâini. În prezent, tânărul negreştean este internat la Spitalul Bagdasar.
“Din fericire e bine, în schimb noi am trecut prin nişte momente... Are arsuri de gradul doi pe mâini, care îi sunt bandajate. Face haz de necaz şi spune că este ca un boxer. Andrei a fost chiar în faţă şi când au început artificiile a venit spre el focul acela care i-a ars părul şi el de acolo a rămas cu aceste arsuri, nu au căzut obiecte pe el”, a declarat Viorel Bud, tatăl lui Andrei, pentru postul de televiziune Nord Vest TV.
Părinţii lui Andrei Bud au aflat de la televizor că băiatul lor a fost rănit în tragedia de la Clubul Colectiv.
“El merge de obicei la concerte, l-a sunat aseară (vineri seară - n.r.) la 20.30 şi mi-a spus că l-a chemat un prieten la acest concert, însă spunea că nu îi prea place. Când am văzut azi (vineri - n.r.) noapte ştirile şi ce s-a întâmplat am zis să îl sunăm, însă la ştiri spunea că acest incident e în club, iar Andrei mi-a spus că e la concert. Nu m-am gândit că un asemenea concert poate fi în club. Dimineaţă (sâmbătă dimineaţă - n.r.) am vorbit cu prietenul lui, care ne-a spus că Andrei e în spital cu arsuri, dar să nu ne impacientăm”, a declarat Viorel Bud.
Tânărul olimpic din Negreşti Oaş, în prezent student al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti, încearcă să rămână puternic şi cu moralul ridicat.
“El spune că nu are nevoie de nimic. Ne-a întrebat de ce am mai venit până la Bucureşti că el e bine. Noi stăm vreo trei zile cu el şi să vedem. Nu puteam să îl lăsăm, să nu mergem. El este cuprins într-un program de cercetare şi avea nevoie de mâini, pentru el acest program era foarte important. Nu se poate folosi de mâini nici ca să dea un telefon sau să butoneze să vadă ce noutăţi mai sunt. Ne bucurăm că e sănătos, restul însă se vor aranja toate. Ne pare extrem de rău pentru tot ce s-a întâmplat şi înţelegem cât de cumplită a fost această veste pentru familiile tuturor”, a adăugat Viorel Bud.
Anchetă pentru omor calificat Ancheta în cazul incendiului de vineri seară, din clubul bucureştean Colectiv, soldat cu 30 de morţi şi 146 de răniţi, a fost preluată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat, sâmbătă, că ancheta este pentru omor calificat, pentru care “pedeapsa este foarte mare”.
Procurorii au ridicat, sâmbătă, probe pentru a determina împrejurările în care s-a produs incendiul de la Colectiv, au examinat şi identificat trupurile neînsufleţite ale victimelor şi au verificat care sunt victimele spitalizate, stabilind care pot fi audiate, arată un comunicat al Parchetului. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) arată că sâmbătă s-a efectuat prima parte a cercetării la faţa locului de către o echipă constituită din reprezentanţi ai PICCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale, Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Serviciul Criminalistic din cadrul DGPMB, alături de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică şi INSEMEX Petroşani.
Marş de solidaritate la Bucureşti Aproximativ 7.000 de oameni au participat duminică la un marş de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv, aceştia ajungând la local, în faţa căruia se aflau alte aproximativ 2.000 de persoane venite să aducă un ultim omagiu celor dispăruţi.
Oamenii au venit la marş, dând curs apelului de participare la acest eveniment comemorativ, lansat cu o zi în urmă pe Facebook. Iniţial, în Piaţa Universităţii s-au strâns aproximativ o mie de persoane, însă numărul lor a crescut de mai multe ori pe traseul spre club. Totodată, mii de oameni au mers cu lumânări şi flori, începând de sâmbătă dimineaţa, la local, o mulţime de peste 2.000 de oameni aflându-se acolo înainte de sosirea participanţilor la marş.
Florin Dura




















