Investițiile la Stațiunea Balneoclimaterică Tășnad continuă și în extrasezon

Investițiile la Stațiunea Balneoclimaterică Tășnad continuă și în extrasezon

După principiul “Omul gospodar își face iarna car și vara sanie”, Primăria Tășnad continuă să investească și în această perioadă în Stațiunea Balneoclimaterică din oraș. Potrivit celor spuse de primarul Vasile Mitrașca, aici a fost amenajat un vast teren de campare și a fost amenajată o nouă parcare.

Teren de campare ultradotat Una dintre marile realizări din această perioadă a fost amenajarea unui teren de campare cu circa o sută de locuri. Acesta este amplasat în imediata apropiere a ștrandului și este dotat cu toate cele necesare. “În incinta Stațiunii Balneoclimaterice avem peste 1.200 de locuri de cazare plus cele existente la întreprinzătorii privați aflați în apropiere. Dar ne-am gândit și la cei care vor să vină cu propriile lor rulote. În acest sens, am amenajat acest câmp de campare, destinat special rulotelor. Fiecare turist care va ajunge cu rulota la Tășnad va avea acces la curent electric, apă și va avea posibilitatea să se cupleze la rețeaua de canalizare. Le sunt, astfel, oferite toate dotările de care au nevoie”, a afirmat primarul orașului Tășnad, Vasile Mitrașca.

Infrastructură modernizată Acesta a mai adăugat că, în imediata vecinătate a terenului de campare se află în curs de amenajare și o parcare cu peste 150 de locuri. Totodată, până la venirea sezonului estival următor, va fi refăcută și o parte din infrastructura rutieră din incinta sau din apropierea Stațiunii.

Astfel, în aceste zile se lucrează intens la reabilitarea drumului de acces la Stațiune dinspre oraș. Aici lucrările au fost de mare anvergură, iar lucrările vor fi finalizate și recepționate în cursul săptămânii viitoare. De asemenea, se lucrează intens și la reabilitarea motelurilor și a hotelurilor din incinta stațiunii, astfel încât turiștilor care vor ajunge în sezonul estival la Tășnad să li se ofere cele mai bune condiții pentru a-și petrece vacanțele.

Peste 252 de mii de turiști în acest an Potrivit celor spuse de primarul Vasile Mitrașca, în sezonul estival 2015, Stațiunea Balneoclimaterică Tășnad a fost vizitată de peste 252 de mii de turiști. Au fost week-end-uri în care la această stațiune s-au aflat și câte 10 mii de turiști.

Edilul șef a mai adăugat că pentru anul viitor se are în vedere creșterea condițiilor oferite turiștilor care vor ajunge la Tășnad, creșterea numărului de locuri de cazare dar și modernizarea contună a stațiunii.

Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble