Şosele însângerate de Crăciun

Şosele însângerate de Crăciun

Alcoolul, teribilismul sau neadaptarea vitezei la condiţiile de drum au făcut ca şi de acest Crăciun ambulanţierii, pompierii sau poliţiştii să fie nevoiţi să intervină în mai multe situaţii destul de grave. Practic, zece persoane au căzut victime accidentelor rutiere, din care cel mai grav a avut loc sâmbătă noaptea între Ciuperceni şi Livada.

Bătrână rănită lângă Ghenci Joi, în jurul orei 10.52, pe Drumul Naţional 1F, în apropierea localităţii Ghenci, Marius I., de 23 ani, conducând un autovehicul, pe fondul nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula în faţa sa, condus de Adrian H., de 30 ani, după care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de Dorin F., de 42 ani. În urma coliziunilor a rezultat avarierea autovehiculelor şi rănirea uşoară a numitei Victoria B., de 75 ani, pasageră în autovehiculul condus de Adrian H. Cercetările în cauză continuă.

Minoră rănită în Satu Mare Tot joi, în jurul orei 20.00, Marcel T., de 46 ani, conducând un autovehicul pe strada Avram Iancu din Satu Mare, pe fondul unei depăşiri neregulamentare a intrat în coliziune cu autovehiculul condus de Livia U., de 59 ani. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a minorei A. R., de 15 ani, pasageră în autovehiculul condus de Marcel T. Cercetările în cauză continuă.

Bătrân amator de sport extrem Vineri, în jurul orei 14.58, pe strada Uliţa Mare din comuna Certeze, Dumitru S., de 62 ani, fără a poseda permis de conducere, a condus un ATV neînmatriculat, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed a pierdut controlul asupra ATV-ului, răsturnându-se pe carosabil. A rezultat rănirea uşoară a numitului Dumitru S. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Trei răniţi la Carei De asemenea, sâmbătă, în jurul orei 11.00, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Carei, Aurel G., de 33 ani, aflându-se la volanul unui autovehicul, la punerea în mişcare de pe loc nu a acordat prioritate unui alt autovehicul care circula regulamentar, condus de Tibor B., de 47 ani, intrând în coliziune cu acesta. A rezultat rănirea uşoară a numitelor Beatrix B., de 18 ani şi Izabela B, de 42 ani, pasagere în autovehiculul condus de Tibor B. Cercetările în cauză continuă.

În aceeaşi zi şi în aceeaşi localitate, dar în jurul orei 13.00, pe strada Căplenilor, şoferul Erno S., de 41 ani, aflându-se la volanul unui autovehicul l-a accidentat uşor pe G.M., de 7 ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

A băut şi a “parcat” într-un podeţ Sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe strada Principală din localitatea Moişeni, Ilie S., de 25 ani, aflându-se la volanul unui autovehicul, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un podeţ. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a pasagerului Gheorghe M., de 23 ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Maramureş. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările în cauză continuă.

Accident grav între Ciuperceni şi Livada Cel mai grav accident s-a petrecut sâmbătă noaptea, în jurul orei 23.00, pe Drumul Naţional 19, în afara localităţii Ciuperceni, atunci când Ioan A., de 27 ani, conducând un autovehicul fără a adapta viteza la condiţiile de drum, a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de deplasare. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi rănirea gravă a numitului Zsolt K., de 25 ani, pasager în autoturism. Ulterior, Csongor P., de 24 ani, care a fost pasager în autovehiculul care intrase în şanţ s-a deplasat pe jos pe carosabil, iar după circa 100 de metri s-a oprit şi s-a culcat pe carosabil. A fost accidentat grav de autovehiculul condus de Attila J., de 23 ani. Cercetările în cauză continuă.

Robert Marcus

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble