Bătăi la Medieşu Aurit şi Apa

Bătăi la Medieşu Aurit şi Apa

Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Satu Mare au fost solicitaţi joi, în jurul orei 21,00, să intervină, pe raza localităţii Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare, unde o persoană ar fi fost agresată, în incinta unui local. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, ar fi fost lovit cu pumnii la nivelul capului de către Gheorghe P. În această situaţie a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Tot în cursul zilei de joi, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Satu Mare au fost sesizaţi de către un bărbat din Apa despre faptul că a fost agresat în timp ce se afla la domiciliul său. Polițiștii au stabilit că numitul Paul G., de 31 de ani, a pătruns fără drept în curtea reclamantului, unde pe fondul unor neînţelegeri mai vechi legate de un împrumut, i-ar fi aplicat acestuia lovituri cu pumnul în zona capului. În acest caz se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe. Robert Marcus

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble