Companiile de telefonie mobilă, reclamate la Protecţia Consumatorilor

Companiile de telefonie mobilă, reclamate la Protecţia Consumatorilor

Peste o sută de reclamaţii au fost depuse la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare în cursul anului trecut având ca obiect costuri majorate la serviciile de telefonie mobilă şi internet. Potrivit celor afirmate de comisarul şef adjunct, Maria Pinter, cele mai multe astfel de reclamaţii au fost depuse de vârstnicii de la ţară.

Acte adiţionale, facturi mai mari Clienţii firmelor de telefonie mobilă, în special cei mai în vârstă, de la ţară, erau sunaţi de reprezentanţii furnizorilor de astfel de servicii şi li se propunea semnarea unui act adiţional, oferindu-li-se un telefon mai performant, fără să li se amintească nimic de costuri. Dacă îşi dădeau acceptul, li se livra acasă, prin diferite firme de curierat, telefonul mobil şi actul adiţional.

A doua lună, constatau că factura este mult mai mare decât cea iniţială, chiar dublată, lucru care a creat neplăceri, păgubiţii adresându-se Protecţiei Consumatorilor. Printre firmele reclamate cel mai frecvent sunt Orange, Romtelecom şi Germanos.

Comisarul şef adjunct atrage atenţia sătmărenilor ca, în momentul în care li se propune modificarea contractului să nu o facă telefonic şi să semneze noul contract doar atunci când sunt ferm convinşi că au înţeles toate clauzele contractuale. Maria Pinter a mai precizat că, în ultima perioadă, aproape zilnic este depusă câte o astfel de reclamaţie la CJPC Satu Mare.

Garanţii anulate În cursul anului trecut, CJPC Satu Mare a înregistrat 459 de reclamaţii pentru produse şi servicii nealimentare din care au fost soluţionate 350 ( 273 în favoarea consumatorilor, 52 neîntemeiate, 25 nesoluţionabile ), 22 au fost clasate, cinci retrase, 75 au fost redirecţionate la alte instituţii iar restul fiind în curs de cercetare.

Printre cele mai frecvente reclamaţii erau anularea garanţiilor pentru diferite produse cum ar fi telefoane mobile, tablete, laptop-uri, calculatoare, maşini de spălat, televizoare, aragaze şi altele.

Peste 50 de reclamaţii la bănci Pe produse şi servicii financiare, anul trecut au fost înregistrate 55 de reclamaţii din care au fost soluţionate 41 (28 în favoarea consumatorului, 12 neîntemeiate şi 5 nesoluţionabile), în timp ce două au fost clasate şi opt redirecţionate la alte societăţi bancare sau centrala ANPC.

Sătmărenii au reclamat comisioane de urmărire riscuri, dobânzi revizuibile semestrial, marja la dobândă majorată abuziv, comisioane de administrare credit sau cont curent, notificări eronate la Biroul de credit ca rău platnici, produse bancare sau carduri de credit cu comisioane abuzive, neonorare ridicări sume de la bancomate sau executări silite.

Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble