Prefectul Eugeniu Avram a transmis un mesaj de felicitare colectivului redacţional al Gazetei de Nord-Vest la împlinirea a 26 de ani de la înfiinţarea cotidianului pe care îl redăm cititorilor noştri în cele ce urmează:
“În calitate de prefect al judeţului Satu Mare, vă adresez sincere felicitări cu ocazia împlinirii a 26 de ani de existenţă.
Publicaţia dumneavoastră s-a remarcat în tot acest timp prin corectitudine, imparţialitate, obiectivitate, echidistanţă şi prezentarea unor subiecte de real interes pentru opinia publică din judeţ. În toţi aceşti ani, cotidianul „Gazeta de Nord - Vest” a fost şi continuă să fie un reper pentru întreaga presă locală din judeţ, o veritabilă şcoală de jurnalism, o publicaţie care a atras respect atât în rândul colegilor de breaslă, cât mai ales al publicului căruia i se adresează zi de zi. La ceas aniversar, doresc să ne fiţi alături în continuare prin prodigioasa dumneavoastră activitate şi vă rog să primiţi, în buchetul urărilor de bine, expresia sentimentelor mele de consideraţie, sănătate deplină, să aveţi parte de împliniri, iar succesul să vă urmeze în toate proiectele întreprinse pe viitor.
Am convingerea că veţi păstra şi pe viitor acelaşi standard al profesiei de jurnalist, iar la ceas aniversar felicit întregul colectiv redacţional pentru activitate şi vă doresc „La mulţi ani!”, se arată în mesajul prefectului.




















