Fără mentol în tutun

În patru luni de zile, ţigările mentolate ar trebui interzise şi la noi în ţară. Ministerul Sănătăţii a precizat într-un comunicat de presă că, până la data de 20 mai, legislaţia României trebuie armonizată cu cea europeană, mai precis cu directiva 40 din 2014 a Uniunii Europene care vorbeşte despre fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun. Actul prevede interzicerea nu doar a ţigărilor mentolate ci şi a celor cu arome şi mai prevede avertismente mai mari pe pachetele cu ţigări. În plus, directiva vrea eliminarea posibilităţii de achiziţionare a produselor din tutun din mediul on-online. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii de la noi a pregătit un act normativ care prevede şi limite mult mai stricte pentru comercializarea ţigărilor electronice şi a produselor din plante. Chiar dacă noua lege va intra în vigoare de la data de 20 mai, lansarea pe piaţă a produselor care nu sunt conforme cu noile prevederi se poate face până în 2017 iar dacă volumul vânzărilor unor produse din tutun cu o anumită aromă este de cel puţin 3% la nivelul Uniunii, atunci, prevederile se aplică doar din mai 2020. Silvia Spanciu

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble