Drumul Careiului se va lărgii cu încă o bandă

Drumul Careiului se va lărgii cu încă o bandă

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a declarat că Drumul Careiului se va lărgii cu încă o bandă. Mai exact, până în zona viitorului magazin Dedeman. Aceasta este prevăzută să fie realizată până cel târziu la deschiderea Dedeman, în luna iulie

Astfel, vor exista - dacă angajamentele edilului şef se vor confirma - trei benzi pe sens. “Vor fi nişte schimburi de teren cu Dedeman-ul. Ştiţi foarte bine că Drumul Careiului era prevăzut cu trei benzi până la nivelul Auchan-ului, dar venind Dedeman-ul acum, vom prelungi cele patru benzi până la sensul giratoriu, care este în afara oraşului spre Carei. Trebuie să îi sprijinim foarte repede, pentru că am înţeles că în luna iulie doresc să deschidă acest supermarket”, a declarat Dorel Coica.

Pentru realizarea acestui demers, Consiliul Local a aprobat în unanimitate, în cadrul şedinţei de ieri, un proiect de hotărâre privind realizarea unui schimb de terenuri între municipiul Satu Mare şi Dedeman.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble