“Via Carpatia” va trece şi prin România

“Via Carpatia” va trece şi prin România

Mai multe state est-europene, printre care și România, vor să construiască împreună o axă rutieră care să lege Lituania de Bulgaria. Numit “Via Carpatia”, proiectul a primit deja adeziunea a șapte țări — Lituania, Ungaria, Slovacia, Polonia, România, Ucraina și Turcia — semnatare ale declarației, a declarat ministrul polonez al infrastructurii, Andrzej Adamczyk.

Bulgaria, interesată și ea de proiect, se va angaja “cu următoarea ocazie”, în timp ce Republica Cehă a asistat la întâlnirea de la Varșovia “în calitate de observator”, a adăugat el.

“Via Carpatia este o axă vitală pentru dezvoltarea regiunilor din Europa Centrală și de Est. Este o cale de comunicare care ar încălca principiul, în vigoare până acum, de realizare a unor artere în direcția est-vest”, a mai declarat ministrul presei.

Nu a fost furnizată nicio cifră privind costul proiectului sau data la care va fi demarat, însă promotorii speră să obțină o contribuție de la UE pentru finanțarea sa.

Această inițiativă reflectă ambițiile afișate de noul guvern conservator polonez, învestit din octombrie anul trecut, de a întări cooperarea regională între țările europene situate între Marea Baltică și Marea Adriatică, pentru a contrabalansa centrul de greutate reprezentat de Europa occidentală, comentează AFP.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble