Centru multicultural pentru copii la Turț

Centru multicultural pentru copii la Turț

Liga apărării drepturilor omului LADO filiala Satu Mare anunță încheierea proiectului ”Centru de dialog multicultural pentru copii” finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul programului Fondului ONG în România, componenta Justiție Socială, subcomponenta Dezvoltarea Comunităților Rurale Interetnice.

Proiectul s-a adresat problemei marginalizării copiilor de etnie romă din mediul rural, promovând dialogul intercultural în rândul copiilor din comunele Turț, Batarci, Porumbești și Gherța Mică, județul Satu Mare, timp de 26 de luni.

Prin proiect s-a creat un Centru multicultural de activități artistice (dans modern, balet, majorete) și tehnice (racheto, aero-, navo- și automodelism) dedicat copiilor de minim 5 ani de diferite etnii (română, maghiară și romă). Centrul este frecventat de un număr de 52 de fetițe, pentru activitățile artistice și 30 de băieți pentru activitățile de modelism.

Implementarea proiectului a fost sprijinită de Primăria Comunei Turț, care asigură spațiul în care funcționează Centrul de dialog multicultural pentru copii.

”Proiectul s-a derulat 26 de luni, timp în care s-a înființat, cu sprijinul primăriei, acest centru. În spațiul amenajat am creat posibilitatea ca mai mulți copii, respectiv 85 de copii, să vină săptămânal pentru a participa la diferite activități artistice”, a declarat conf. univ. dr. Olimpia Neagu - manager proiect

Activitățile creative, generatoare de comunicare, apropiere și responsabilitate la care au participat copiii au contribuit la apropierea dintre etnii, modelul de dialog interetnic al copiilor s-a putut transfera în cadrul familiilor lor, pentru a fi preluat de către adulți, spre binele întregii comunități.

Ioana Simion

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble