Elev accidentat mortal de un alt...elev

Elev accidentat mortal  de un alt...elev

Un cumplit accident de circulaţie s-a produs în noaptea dinspre joi spre vineri în zona Colegiului Economic din municipiul Satu Mare. Un minor în vârstă de doar 16 ani a fost accidentat mortal, când încerca să traverseze strada, de un autoturism al cărui şofer era un elev de 18 ani. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 00.00, pe strada Henri Coandă.

”Accidentul a avut loc cu puţin timp după miezul nopţii. Pe Bulevardul Henri Coandă din municipiul Satu Mare, un şofer în vârstă de 18 ani a accidentat mortal un tânăr de 16 ani, care a traversat strada fără ca să se asigure”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi.

Tânărul şofer şi-a luat permisul exact în ziua în care s-a petrecut şi tragedia. Tânărul de 16 ani nu a putut fi evitat, astfel având loc impactul puternic, care a dus la decesul acestuia instantaneu. Deşi cadrele medicale sosite la faţa locului au încercat manevre de resuscitare, băiatul nu a mai putut fi adus la viaţă.

Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.

Tânărul decedat era elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu iar ieri la festivitatea de final de an şcolar cadrele didactice şi colegii au ţinut un moment de reculegere. Paginile de socializare ale colegilor de clasă s-au umplut de mesaje de condoleanţe...

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble