Cu succes s-a încheiat ieri proiectul EU din cadrul programului Erasmus ”You are not alone”, care s-a desfășurat în perioada 21-29 iunie, la parohia Tur. La proiect au participat 40 de tineri din Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia și România. Inițiatorul proiectului este preotul Radu Vasile Rusu, un om iubitor de oameni, dar mai ales de tineri, care își dorește o lume în care să se trăiască după legile iubirii. Având în vedere rezultatele muncii acestuia, se pare că părintele Radu reușește să își atingă scopurile în rândul tinerilor.
”Obiectivul general al proiectului este combaterea efectelor negative ale migraţiei părinţilor la muncă în străinătate şi luarea unor decizii cu uşurinţă, privind viaţa personală şi profesională a tinerilor. Prin sesiunile de reflectare şi metodele non-formale de învăţare pe teme legate de fenomenul migraţiei părinţilor la muncă în străinătate, tinerii vor înţelege mai bine impactul creat de acesta asupra copiilor rămaşi acasă. Scopul acestui proiect este ca, împreună cu organizaţiile partenere din aceste oraşe (Trudovets-Bulgaria,Opole-Polonia,Brno-Cehia, Stropkov-Slovacia) şi cu cei 40 de participanţi la proiect, dintre care 12 tineri cu oportunităţi reduse, aflându-se în situația descrisă mai sus, să conştientizăm populaţia celor cinci ţări implicate în proiect și să avem în vedere măsurile care se pot lua pentru a ameliora efectele negative ale acestei migraţii asupra copiilor rămaşi acasă, care fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie se simt în nesiguranţă şi abandonaţi, unii ajungând chiar la suicid”, a declarat părintele Radu Vasile Rusu.
Pentru că tinerii au nevoie de oameni care să îi ajute să descopere esențialul, această tabără a fost una benefică pentru ei.
”De asemenea ne dorim ca în urma acestui proiect, tinerii să se autocunoască, să îşi înţeleagă talentele şi calităţile proprii. Cei opt tineri din Romania sunt membri ai organizaţiei mai sus menţionate, organizaţie care funcţionează pe lângă Parohia Tur”, a mai spus părintele Radu Vasile Rusu.
Coordonator al proiectului și președinte al ONG-ului „Asociația pentru Sprijin și Dezvoltare Comunitară Țara Oașului” este preotul Radu Vasile Rusu.
Ioana Simion




















