Pataki Csaba, noul președinte al Consiliului Județean

Pataki Csaba, noul președinte al Consiliului Județean

Instituția Prefectului Satu Mare a convocat ieri, începând cu ora 11.00, ședința de constituire a Consiliului Judeţean Satu Mare. Din cei 33 de consilieri aleși au fost prezenți 31, lipsind social-democrații Ardelean Simion și Octavian Petric.

Ședința, prezidată de Virgil Enătescu După ce prefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a constatat că ședința este legal constituită, conducerea ședinței de constituire a fost preluată de către decanul de vârstă Virgil Enătescu, alături de cei mai tineri consilieri județeni, respectiv Adrian Cozma și Nagy Szabolcs. Consilierii județeni și-au primit certificatele care le atestă mandatele de la președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Satu Mare, judecătorul Grigore Surd.

UDMR și PNL au majoritate La nivelul Consiliului Județean, UDMR are 13 posturi, PSD – 9, PNL – 7 și ALDE – 4. Prin cooptarea masivă a PNL în conducerea Consiliului Județean, alianța UDMR – PNL va avea o majoritate de 20 de voturi, în timp ce opoziția PSD și ALDE va avea doar 13 voturi. Liderul grupului UDMR va fi Kovacs Mate, iar Romeo Nicoară va fi liderul grupului PNL. Adrian Ștef va conduce grupul ALDE, iar Oliviu Buzgău va conduce grupul PSD.

Pataki, ales cu unanimitate de voturi Președintele Consiliului Județean va fi Pataki Csaba – UDMR, care a fost ales în unanimitate de voturi! ”Mulțumesc pentru încrederea acordată. Am să fiu președintele acestui Consiliu și împreună vom conduce județul, indiferent de culoarea politică”, a declarat Pataki Csaba, imediat după ce a fost anunțat rezultatul votului.

Vicepreședinții vor fi Ionuț Rusu și Alexandru Panea – PNL. UDMR, PSD și ALDE nu au avut propuneri pentru funcțiile de vicepreședinți! Din cele 29 de voturi valabil exprimate, Ionuţ Rus a obţinut 22 de voturi PENTRU şi şapte ÎMPOTRIVĂ. Din cele 31 de voturi valabil exprimate, Alexandru Panea a obţinut 24 de voturi PENTRU şi șapte ÎMPOTRIVĂ.

Lista consilierilor județeni PSD: Rodica Maxi, Ciprian Ardelean, Oliviu Buzgău, Gheorghe Ciocan, Vasile Ciocan, Alexandru Horvath, Gheorghe Marincaș, Vasile Pașca, Octavian Petric. UDMR: Balogh Sandor, Bartoș Vartolomeu, Erdelyi Robert, Gindele Emeric, Ștefan Keizer, Kereskenyi Alexandru, Kovacs Mate, Nagy Szabolcs, Racz Camelia, Pataki Csaba, Riedl Rudolf, Szer Iuliu, Veron Andrei Ștefan. PNL: Ileana Blidar, Adrian Cozma, Carmen Dobra, Virgil Enătescu, Romeo Nicoară, Alexandru Panea, Ioan Rus. ALDE: Daliana Lazăr, Pinter Joszef, Adrian Ștef, Claudiu Sulea.

Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble